Turnul de veghe. Jurnal de exil 1995-2004 - nouă apariţie în colecţia FID - Fapte, Idei, Documente

  

 

 

Jurnalul de faţă urmează unui alt jurnal, Pensiunea Dina (1984, 1995) şi altor scrieri memorialistice.

Cititorul român va găsi în el o deosebit de interesantă cronică a vieţii de zi cu zi a intelectualului român exilat, cu însingurarea şi dorul de casă pe care le implică îndepărtarea de ţară, frustrări pe care scrisul şi bucuriile intelectului nu le compensează.

O carte care trebuie citită nu numai de colegii de generaţie ai autorului, ci în special de tinerii zilelor noastre, fascinaţi de mirajul Occidentului.

 

Constantin Eretescu

Prozator, etnograf, jurnalist, Constantin Eretescu este una dintre personalităţile exilului românesc.

A fost un dublu exilat: întâi din Basarabia natală, apoi din România, pe care a părăsit‑o în 1980, emigrând în Statele Unite.

Opera sa cuprinde romane, studii de etnografie şi articole publicate în revistele exilului românesc şi în cele din România. Printre apariţiile de seamă, strălucesc cu precădere studiile etnografice (Fata pădurii şi Omul nopţii sau Ştima apei – 2007), Vrăjitoarea familiei şi alte legende ale lumii de azi (2003), Visul lui Owen (2009), sinteza istorică Folclorul literar al românilor. O privire contemporană (2004), romanele Noaptea (1988), În căutarea Alexandrei (1999), Dragă Maria (2009).

Pagini: 480
Format: 13 x 20
An apariţie: 2013
ISBN: 978-973-645-569-8

Volumul poate fi comandat aici: Editura Vremea 

 

Revoluţia ca spectacol. Însemnările unui sociolog în perioada septembrie 1988 - iulie 1992 - o nouă carte în colecţia FID - Fapte, Idei, Documente

Aceste pagini au fost scrise, în marea lor majoritate, chiar în timpul derulării evenimentelor din decembrie ’89, la care, cu excepţia celor petrecute în instituţia unde am lucrat (şi lucrez şi în prezent), nu am participat decât ca simplu „spectator”. Nu am luptat pe „baricadele revoluţiei”, nu am fost să apăr Radioteleviziunea română de terorişti şi, în pofida unor îndemnuri ispititoare şi cu foloase numeroase pe atunci...

M-am mulţumit să urmăresc desfăşurarea progresivă, dar – mai ales – semnificaţia evenimentelor şi să le consemnez, ca atare, conştient fiind că sunt unul dintre „martorii”, poate mai atenţi decât alţii, ai unei istorii în curs a se scrie.

 

Am ezitat timp de aproape 23 de ani să dau publicităţii aceste pagini atât pentru că mi s-a părut, până acum, că evenimentele pe care le- am trăit şi despre care am scris nu pot interesa decât o categorie restrânsă de cititori (pe sociologi, mai cu seamă, sau pe cei care nu şi le mai amintesc ori pe aceia care nu le-au trăit – la cei tineri mă refer!), cât şi pentru faptul că aş putea dezvălui, într-un mod „impudic”, gânduri, sentimente, resentimente ori percepţii prea personale. Ori eu am oroare de aşa ceva, deoarece mi se pare o formă inacceptabilă de „exhibiţionism” indecent!

 

 

 

Prof. univ. dr. Sorin M. Rădulescu este cercetător şt. gr. I la Institutul de Sociologie al Academiei Române şi redactor‑şef al ,,Revistei Române de Sociologie”. Este specialist în domenii precum sociologia devianţei şi a problemelor sociale, sociologia medicinei, sociologia criminalităţii şi a delincvenţei juvenile, sociologia sexualităţii ş.a.

A semnat până acum, singur sau în colaborare, 37 de cărţi de specialitate, printre care: Sociologia Devianţei şi a Problemelor Sociale (2010), Inocenţă şi Violenţă Erotică: Abuzul Sexual comis asupra Minorilor în Familie (2010), Între Homo Oeconomicus şi Homo Sociologicus. O istorie a sociologiei moderne din perspectiva raţionalităţii şi iraţionalităţii acţiunii umane (2006), Justiţia restaurativă. Tendinţe şi perspective în lumea contemporană (2006), Sociologia consumului şi abuzului de droguri (2006), Abuzul sexual asupra copiilor (2003), Evoluţii ale delincvenţei juvenile în România. Cercetare şi prevenire socială (2002), Sociologia sănătăţii şi a bolii (2002), Tendinţe actuale ale crimei şi criminalităţii în România, Bucureşti (2002), Sociologia violenţei (intra)familiale. Victime şi agresori în familie, Bucureşti (2001), Sociologia şi istoria comportamentului sexual „deviant” (1996), Devianţă comportamentală şi boală psihică. Sociologie şi Psihiatrie (1989) etc.

Pentru cartea Devianţă comportamentală şi boală psihică. Sociologie şi Psihiatrie a primit, în anul 1992, premiul „Simion Bărnuţiu”, decernat de către Academia Română, iar în anul 1994, dat fiind faptul că premiile Academiei se conferă o singură dată, unei persoane, coautorul său, Dan Banciu, a primit premiul „Dimitrie Gusti”, pentru lucrarea, scrisă în colaborare, Corupţia şi crima organizată în România (1994).

 

Pagini: 352
Format: 13 x 20
An apariţie: 2013
ISBN: 978-973-645-570-4

Volumul poate fi comandat aici: Editura Vremea  

Recenzie - Nea Ion, de Costan Gabriel

Autor: Gabriel Costan;
Titlu: Nea Ion;

Piesa de teatru Nea Ion readuce in prim-plan lumea satului romanesc, asa cum arata ea dupa transformarile din ultimii ani. In ciuda tihnei bucolice alungate de grijile apasatoare si de influenta venita de la oras, cititorii nu vor avea parte de imaginile desprinse din stirile care-ti dau impresia ca mahalaua oraselor s-a mutat in zona rurala. Nea Ion, protagonistul acestei piese, iti aminteste de seninatatea hatra a lui Moromete, doar ca el este ceva mai atent sa nu-l ia la ochi cei veniti cu foncierea, stie cum sa foloseasca un telefon mobil pentru a vorbi cu fiul trimis la Bucuresti, sa invete carte, si are ceva mai multi bani pusi de-o parte. In rest, aceleasi vorbe ironice aruncate nevestei venite de la slujba si aceeasi bunatate arhaica, devenita un tablou suprarealist intr-un sat bransat la noua realitate, unde fiecare isi vede interesul si voteaza pentru cateva bancnote.
Nea Ion e iute la manie doar cand spune vorbe de duh referitoare la situatia tarii sau la glumele nesarate facute de unul si de altul. Dar nu tine supararea si nici nu face moarte de om. Singurul episod care-l scoate din pepeni este omorarea celui mai cumsecade om din tot satul, care a iesit sa alunge hotii, dar a sfarsit intre patru scanduri. Nea Ion s-a enervat si a devenit un justitiar cand i-a gonit pe cei aciuati in sat, din randul carora faceau parte si criminalii. In rest, nu discrimineaza, ba mai mult, ii invata de bine pe cei amarati, nu-si altoieste consoarta nici cand vorbeste in secret cu fiul plecat la Bucuresti sau il cicaleste atunci cand afla ca Ion a tras cu pusca (numai in aer!) dupa un satean care l-a suparat.
Dar adevarata incercare pentru linistea din batatura nu vine sub forma unei vesti proaste legate de recolta sau a unor amenintari deghizate venite din partea unui primar banuitor, care il crede in stare pe Ion sa-i fure si locul din capul satului. Lumea sa este data peste cap atunci cand Mugurel, fiul ajuns inginer la Bucuresti, il anunta ca vrea sa emigreze. Isi va stapani mahnirea, spunandu-si ca-i va fi mai bine acolo, ii va cere iertare Celui de Sus cand ii mai indruma pe unii spre uciga-l toaca, dar isi va trimite suspinele si teama in fata singuratatii spre consoarta, sa planga ea si pentru el, ca doar ei lumea ii da voie.
Nea Ion lasa in urma o candoare amestecata cu sentimentul compasiunii fata de personajele care vor sa-si pastreze inocenta si umanitatea intr-o lume debusolata, unde cei din satul de altadata nu mai stiu incotro s-o apuce. Scenele si replicile imbina foarte bine tristetea si umorul care iti este livrat in jocuri de cuvinte si-n dialogurile conjugale. Ti l-ai putea imagina pe Ion, alaturi de sotia lui, Maria, intr-un scurtmetraj despre batranii ramasi in satul parasit de copii. In locul neaosului haz de necaz vei gasi un altfel de umor, mai tacut.

Puteti comanda online cartea Nea Ion de pe site-ul editurii Vremea.

Articol postat de Adriana Gionea | 10. 05. 2013
Sursa: townportal.ro  

Autor:	Gabriel Costan	An aparitie:	2013
Titlu:	Nea Ion	Pret:	10.80 RON
Nr. pagini:	80	Editura:	Vremea

Recenzie - Panteonul negru, de Fahri Balliu

"Panteonul negru" de Fahri Balliu

Editura Vremea, Bucureşti, 2009
Traducere de Mircea Dobrescu

Lumea pe care o descrie Fahri Balliu in ”Panteonul negru” este bine cunoscuta celor care au trait perioada comunista in Romania sau macar au citit carti precum ”Lumea secreta a nomenclaturii” a lui Vladimir Tismaneanu despre care am scris aici acum cateva luni. De fapt, dupa anii ’70, Albania ramasese (poate) singurul loc in Europa Rasariteana care era inca fidel doctrinelor staliniste in starea lor cea mai pura si isi disputa cu Romania dubioasele titluri de cea mai izolata, cea mai paupera,  cea mai indoctrinata tara a ‘lagarului’. Cei care au trait epoca isi amintesc cum ziarele (toate inregimentate) ale epocii pastrau cu grija ordinea enumerarii numelor membrilor Biroului Politic si o schimbare a acestei ordini sau o disparitie a unor nume era uneori semnul prevestitor, sau chiar singurul semn al luptelor interne de la varfurile nomenclaturii, al epurarilor urmate uneori de procese publice si de disparitia fizica a celor cazuti in dizgratie.
In Albania descrisa de Balliu, aceste tehnici sunt aduse la un stadiu si mai avansat de rafinament. Conducatorii ajung sa fie pur si simplu desemnati prin numere scrise cu litere majuscule. Cand eroina cartii, Kalina cea frumoasa dar nascuta intr-o familie simpla se marita cu una dintre odraslele nomenclaturii, schimbarea de statut nu inseamna numai mutarea in Bllok (echivalentul albanez al Cartierului Primaverii), accesul la vilele partidului, la mancare din belsug, ba chiar si la calatorii in strainatate, ci si accesul in lumea numerelor: ‘Intrase in lumea cifrelor. Se casatorise cu fiul lui Cinci, care avea si un alt numar inregistrat la politie, numarul masinii, saizecisipatru. Si iata ca astfel Kalina si-a pierdut calitatea de individ; ea era nora lui Cinci si a lui Saizecisipatru.’ (pag. 14)

Fahri Balliu

Ceva mai tarziu, unul dintre conducatori ii va explica tinerei devenita, datorita frumusetii ei, un fel de trofeu disputat de nomenclaturisti si de copii lor mai multe despre mecanismele din spatele numerelor: ‘La noi nimeni nu e invincibil. Numerele astea pe care le stim noi sunt pentru public; unu, doi, trei, patru si asa mai departe. Ele au o valoare doar printre noi, pentru ca Unu are pentru ei o alta ierarhie. El poate daca vrea sa le si schimbe intre ele si, in plus, unul dintre ei sa stie ca e Patru dar in realitate sa fie Sapte.’ (pag. 135-136)
Jocul aparentelor la curtea lui Unu (dictatorul Enver Hoxha), precum cea din Birourile Politice ale lui Stalin sau Ceausescu, ascunde o permanenta frica, folosirea continua a limbajului de lemn, coruptia si decaderea morala. Pana si relatiile de familie cad victima intereselor ‘cauzei’ si permanentei frici de a nu fi considerat ‘deviant’ de cel care se afla in varful piramidei. Cinci, socrul Kalinei, isi dezvaluie in mod brutal fanatismul intr-un moment de cumpana al actiunii: ‘-Si apoi, cine esti tu? Cine este barbatul tau si fiul meu in fata a ceea ce reprezint eu, a misiunii mele? Amandoi sunteti pretul pe care-l platesc eu pentru triumful ideilor comuniste. Cine sunteti voi si eu impreuna cu voi, in fata oranduirii eroice construite prin jertfa a milioane de oameni? Tu nu poti pricepe ca eu, chiar condamnat pe nedrept de partid, accept, da, accept, pentru ca asta este un fel de jertfa pe care o datorez partidului, si voi iesi in fata oricarui tribunal, oricarui acuzator, sa spun: daca partidul ma vrea erou sunt erou. Daca ma vrea dusman, accept si asta!’ (pag. 158)
Daca pare patetic sau absurd sau chiar eroic, aceasta frazeologie trebuie pusa in contextul situatiei Albaniei sub Hoxha, asa cum este ea descrisa in restul cartii – marea majoritate a poporului traieste in saracie lucie, demagogia si propaganda ascund foametea si accidentele de munca, Securitatea este omniprezenta, reprimand orice miscare de protest, orice tendinta de a trai o viata normala in afara controlului aparatului, pana si traditiile cele mai simple sau cantecele de dragoste sunt considerate acte dusmanoase.

Coperta editiei albaneze

In acest context isi traieste destinul dramatic eroina cartii. Ravnita si disputata pentru frumusetea ei, se simte instrainata in acest mediu inchis si ipocrit, dar nici nu poate sau nu vrea sa renunte la avantajele materiale. Cand iubitul ei dinainte de casatorie, un cantaret cu faima, este arestat sub acuzatii absurde (in parte cauzate de relatia cu ea), incercarea ei de a interveni in favoarea lui o face subiectul santajelor si victima abuzurilor celor din varful nomenclaturii. Experienta traumatizanta a violului este un moment de soc, dar si de transformare. De aici incolo Kalina se hotaraste sa devina o parte din mecanism, foloseste incidentul pentru a ajunge la varful piramidei si a se razbuna pe cei care o facusera sa sufere. Pretul platit insa este pierderea legaturii cu viata adevarata, cu iubirea, cu prietena cea mai buna.
Tematica interesanta a cartii nu este din pacate dublata si de o scriere suficient de cursiva, de constructia rabdatoare a personajelor, de evolutia gradata a caracterelor acestora. Ca roman documentar si ca marturie epica a lumii absurde si corupte a nomenclaturii comuniste, ‘Panteonul negru’ are destule momente interesante. Eroina principala este un personaj feminin fascinant, care ramane in memorie. Tocmai destinul ei este insa descris cu unelte scriitoricesti rudimentare, povestea de dragoste si de tradare, intrigile si dilemele Kalinei sunt relatate schematic, cu o scriere grabita si uneori chiar neglijenta. ‘Panteonul negru’ este o drama a secolului 20 scrisa cu uneltele telenovelei secolului 21. Unul dintre acele cazuri in care descrierea fundalului este mai reusita decat insasi intriga principala a cartii.

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Vremea.

Sursa: Filme Carti
Articol postat de: Dan

 

Recenzie - Finalul cel mai dificil, supraviețuirea, de Radu-Ilarion Munteanu

”Finalul cel mai dificil, supravieţuirea. O colecţie de texte despre o colecţie de filme”, de Radu-Ilarion Munteanu

Editura Vremea, Colecţia Arte, Bucureşti, 2011

Moto: ”Uneori, poţi prefera să vezi a treia oară un film remarcabil, decât o inepţie în premieră.”

Pasiunea mea pentru filme, respectiv pasiunea pentru cărți se împletesc uneori, atunci când sunt în faţa unei alegeri de la editurile sau librăriile partenere şi pariez câteodată pentru o carte despre filme (gen de cărţi care ocupă acum un raft important în biblioteca mea). Cum nu sunt nici critic literar şi nici critic de film, îmi place să citesc opiniile celor mai avizaţi decât mine cu privire la filme, cu privire la tehnica regizorală sau la calitatea scenariilor, cu privire la poveștile din spatele camerei de filmat, de multe ori necunoscute spectatorului. Şi atunci sunt în faţa unor cărţi precum cea a lui Radu-Ilarion Munteanu, ”Finalul cel mai dificil, supraviețuirea”, subintitulată inspirat ”O colecţie de texte despre o colecţie de filme”.

Radu-Ilarion Munteanu

Radu-Ilarion Munteanu recunoaşte că încă din scrisoarea publicată ca prefaţă la carte (către Radu Cosaşu, este esenţial să o citiţi, nu poate fi rezumată în doar câteva cuvinte) că ”autorul nu e filmolog, deci nu e critic de film, el nu e constrâns de structura conceptuală a profesiei. Are, adică, libertatea de a-şi exprima analizele emoţiilor resimţite la vizionarea filmelor în discuţie, limitată doar stilistic şi de nevoia de subtanţialitate şi de coerenţă a textelor cu pricina.” Cu suficiente diferenţe, mai ales cele cu privire la calitatea textului, în favoarea autorului acestei cărţi, mărturisesc că aşa privesc şi eu filmele: exclusiv prin prismă personală, analizând emoţiile şi sentimentele proprii de la vizionare, punând de multe ori pe primul plan calitatea scenariului şi interpretarea.
Punând accentul pe aceleaşi elemente, dar mai ales pe povestea din film, pe scenariu şi comparându-l cu viaţa, cu realitatea, Radu Ilarion-Munteanu ne prezintă cu perseverenţă filmele-cult, aproape toate filme devenite clasice, însoţindu-le cu imagini asupra realităţii. Exemplele sunt la tot pasul, dar putem începe, desigur, cu primul capitol, când, trecând prin ”basmul cinematografic”, vorbind despre filmul ”Hook”, autorul ne relevează adevărata miză a filmului, dar şi a educaţiei: ”Miza filmului e de a aminti publicului adult că vremea când copiii simt nevoia să fim prezenţi la partida lor, de baseball sau de poarcă, ori la reprezentaţia şcolară unde-o joacă pe Wendy sau pe zeiţa celor patru vânturi, e îngrozitor de scurtă şi trece neînchipuit de iute. Nici n-o bagi de seamă. După care, s-ar putea ca toate gândurile bune pe care le poţi aduna să nu te ajute să înveţi a zbura, iar asta ar putea fi insuficient.”
Construită sub forma a 47 de capitole, cartea analizează film după film, capodoperă după capodoperă (fără a evita însă şi filmele noi, şi filmele necunoscute, chiar filmele de televiziune), punând în primul plan spectacolul vizionării sentimentale de către spectatorul simplu şi inteligent. Trecând de la Casablanca la The Great Dictator, de la The Duck Soup la 101 dalmaţieni, de la Apocalypse Now la The Lion in Winter, Radu Ilarion-Munteanu nu epatează, nu foloseşte cuvinte preţioase, motiv pentru care cartea sa este destinată atât spectatorilor ocazionali de cinema, cât şi filmologilor, care au nevoie (întocmai precum scriitorii) şi de părerea oamenilor simpli, a bloggerilor sau a spectatorilor care vin doar din plăcere la un film. Asta pentru că, în esenţă, cu mici excepţii, filmele sunt destinate totuşi oamenilor obişnuiţi, nu unei mase mici, în esenţă amorfe, a criticilor de filme de artă sau a cinefililor cu gusturi rare.
Închei prezentarea acestei cărţi prin a lăsa cuvântul autorului, care ne prezintă (aşa cum o face şi în moto-ul pe care l-am ales prezentului articol), discutând despre filmul ”Căinţa”, de Tenghiz Abuladze, crezul său atunci când a ales culegerea articolelor care reprezintă structura cărţii, dar şi când a ales să povestească despre film, mai mult decât despre imagine, regie sau sunet: ”Am optat, deliberat, pentru un comentariu aliptic de naraţiune. Faţă de ethosul cinematografic al începutului de mileniu, publicul specific y compris, aproape toate piesele din acest dosar sunt filme de cinematecă. Chiar Forrest Gump, chiar trilogia tricoloră a lui Kieszlowski. Cititorii potenţiali, aflaţi sub o anumită vârstă, nu le vor fi văzut. Ori, se ştie că există filme pe care le poţi vedea, netulburat, dacă ţi s-a povestit subiectul, după cum e valabil şi contrariul. Nu putem spera decât că alegerile diferite pe care le-am făcut, de-a lungul acestui periplu prin ţara filmelor, să rezoneze cât de cât cu profilul perceptiv al acestor cititori.”

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Vremea.

Sursa: Filme Carti
Articol postat de: Jovi 

 

Recenzie - Navigând în furtună. Pagini din istoria nescrisă a medicinii, de Mircea Ifrim şi G.C. Pienescu

Autor: Mircea Ifrim, G.C. Pienescu;
Titlu: Navigand in furtuna. Pagini din istoria nescrisa a medicinii;

Volumul Navigand in furtuna prezinta o imagine a modului in care au evoluat studiul medicinei in tara noastra, aplicarea valorilor etice si un intreg context legislativ referitor la una dintre profesiile despre care s-a spus mereu ca-l apropie pe om de lumea divina. In mijlocul unor stiri ce scot din ce in ce mai mult la suprafata abuzurile si coruptia din spitale, doctorul Mircea Ifrim si unul dintre marii exegeti ai operei lui Tudor Arghezi, G.C. Pienescu, vor sa aminteasca si de personalitatile care au transformat juramantul anticului Hippocrates intr-un crez. Nu lipsesc nici acele detalii revoltatoare referitoate la jocurile de culise aparute cand lumea academica si traficul de influenta la nivel inalt se intalnesc.
Cartea prezinta evolutia universitara a lui M., pseudonimul doctorului Mircea Ifrim. Atmosfera din facultate, curajul medicilor care i-au influentat viata profesionala, oferindu-i un exemplu personal, din care nu lipseau respectul pentru omul aflat in suferinta si autoperfectionarea, si lupta pentru supravietuire dusa mai ales de intelectualii ce-au refuzat abdicarea morala in fata tovarasilor analfabeti sunt temele principale abordate in acest volum.
Aceste pagini alcatuiesc un document care se digera greu, mai ales din cauza numeroaselor controverse aparute in jurul Universitatii din Oradea, de care s-a legat si o parte din activitatea lui Mircea Ifrim. Renumitul medic face o radiografie a relatiei dintre promovarea cadrelor medicale competente si masinatiunile politice din perioada comunista si postdecembrista. Numit consilier la Ministerul Invatamantului, Mircea Ifrim a putut avea acces la partea nevazuta a procesului de admitere in anumite centre universitare din tara si la selectia unor cadre didactice. A depistat incompetenti si a cercetat abuzuri, ce l-au implicat in multe conflicte deoarece, asa cum declara in paginile cartii, a deranjat multe rude ale unor persoane sus-puse, atat in perioada dictaturii, cat si in cea democratica.
Nu lipsesc din cartea sa nici portretele unor ministri din garda veche, pe care i-a cunoscut in perioada in care a fost numit consilier, asadar cititorul va descoperi toate verigile care au dus la dinamica sistemului de sanatate actual, spitalul fiind rezultatul unor politici adesea vulnerabile in fata unor interese personale si economice meschine, din care pacientul nu face parte. Indiferent de opiniile si articolele scrise despre scandalurile din centrele universitare sau despre afacerile cu diplome false, ce au transformat anumite clinici in macelarii, cititorul va ramane cu o perspectiva mai larga asupra problemelor din sistemul sanitar, care incep cu examenele de admitere si cu selectia cadrelor universitare, continua prin excluderea unor profesionisti vizionari din mediul de invatamant sau din comisiile in care sunt dezbatute legi si se termina cu demnitatea cadrelor medicale, nevoite sa reziste in mizeria unei societati unde neputinta si zicala “fiecare se descurca asa cum poate” au devenit noile busole…care duc spre cangrena.

Puteti comanda online aceasta carte de pe site-ul editurii Vremea.

Articol postat de Adriana Gionea | 06. 05. 2013
Sursa: townportal.ro 

Autor:	Mircea Ifrim, G.C. Pienescu	An aparitie:	2012
Titlu:	Navigand in furtuna. Pagini din istoria nescrisa a medicinii	Pret:	34.20 RON
Nr. pagini:	512	Editura:	Vremea

RECENZIE - Cei din Aciua, de Marcel Petrişor

”Cei din Aciua”, de Marcel Petrişor

Editura Vremea, Colecţia Autori români, Bucureşti, 2004
Ca să fiu sinceră, rareori am şansa de a citi literatură autohtonă, şi cu atât mai puţin contemporană; şi, pentru a împinge sinceritatea dincolo de limite, nu mă simt extrem de atrasă de peisajul românesc. Consider că, în mare parte, „vina” aparţine traumei lecturilor obligatorii din anii de şcoală, lecturi care nu erau mereu alese pe gustul şi potriva vârstei – lecturi pe care, deseori, le refuzam cu îndârjire, pentru a le relua, câţiva ani mai târziu, şi a le descoperi pe cont propriu farmecul, fără caracterizări, demonstraţii de apartenenţă la stil sau comentarii.
Am salutat, deci, ocazia de a citi un roman al lui Marcel Petrişor, despre care ştiam prea puţine. M-a ajutat un pic de căutare prin arhive şi articole, deşi doar în privinţa datelor biografice, asupra cărora nici nu doresc să insist. Prefer să încerc să caracterizez autorul prin operă şi nu prin aspectele din viaţa personală, deşi acestea sunt, nu de puţine ori, fascinante (este şi cazul autorului de faţă, de altfel).
Cei din Aciua este un roman de mici dimensiuni, mai mult o nuvelă, asemănător Marei sau Baltagului. Cred că mi-au venit în minte tocmai cele două titluri reprezentative pentru că şi cartea de faţă are o protagonistă puternică şi atotştiutoare în fel şi chip: baba Rafila din Criştior, zisă şi Fila, care se pricepe şi la negoţ, şi la gospodărie, şi la năravurile oamenilor. Prin intermediul drumurilor sale dese dintr-un capăt în altul al Transilvaniei încă habsburgice, cunoaştem nu doar mersul lucrurilor în vremea respectivă, ci şi problemele oamenilor – atât ale celor de rând, cum sunt cei din Aciua (satul fiicei sale), cât şi ale celor mai mari, cum sunt grofii şi măresele care ţin rânduiala.

Marcel Petrişor

La confluenţa mai multor fire narative, cartea este o frescă limpede a societăţii de atunci. Naraţiunea curge în voie, neîntreruptă, amestecând cu rost peisaje naturale deosebite, fapte haiduceşti, tradiţii şi obieceiuri populare – notabil este peţitul, descris în amănunt şi cu mult haz – tulburări sufleteşti şi prevestiri sumbre de război. Cele câteva personaje principale (baba Rafila, fiica acestei, soţul ei – preot, un haiduc cu teamă de Dumnezeu şi o contesă cu idei progresiste) sunt stereotipizate, însă de manieră plăcută, cu un profund simţ al observaţiei.
Aş recomanda cu drag această carte celor care nu cunosc prea bine istoria meleagurilor de la poalele Momei; nici eu nu o cunoşteam, înainte ca autorul să-mi schiţeze cu multă îndemânare o idee clară. De fapt, cartea m-a făcut şi mai curioasă şi cred că voi căuta, în viitor, şi altele scrise de Marcel Petrişor. Îmi aminteşte, cu nostalgie, de Ion Agârbiceanu.

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Vremea.

 Sursa: Filme Carti
Articol postat de: Jules

PAŞTE FERICIT!

  

La paşti - George Coşbuc

Prin pomi e ciripit şi cânt, Văzduhu-i plin de-un roşu soare, Şi salciile-n albă floare - E pace-n cer şi pe pământ. Răsuflul cald al primăverii Adus-a zilele-nvierii. Şi cât e de frumos în sat! Creştinii vin tăcuţi din vale Şi doi de se-ntâlnesc în cale Îşi zic: Hristos a înviat! Şi râde-atâta sărbătoare Din chipul lor cel ars de soare. Şi-un vânt de-abia clătinitor Şopteşte din văzduh cuvinte: E glasul celor din morminte, E zgomotul zburării lor! Şi pomii frunţile-şi scoboară Că Duhul Sfânt prin aer zboară. E linişte. Şi din altar Cântarea-n stihuri repetate Departe până-n văi străbate -

Şi clopotele cântă rar: Ah, Doamne! Să le-auzi din vale Cum râd a drag şi plâng a jale! Biserica, pe deal mai sus, E plină astăzi de lumină, Că-ntreaga lume este plină De-acelaşi gând, din cer adus: În fapta noastră ni e soartea Şi viaţa este tot, nu moartea. Pe deal se suie-ncetişor Neveste tinere şi fete, Bătrâni cu iarna vieţii-n plete; Şi-ncet, în urma tuturor, Vezi şovăind câte-o bătrână Cu micul ei nepot de mână. Ah, iar în minte mi-ai venit Tu, mama micilor copile! Eu ştiu că şi-n aceste zile Tu plângi pe-al tău copil dorit! La zâmbet cerul azi ne cheamă - Sunt Paştile! Nu plânge, mamă!

Cu gânduri bune,

ECHIPA EDITURII VREMEA

La Hanul lui Manuc de astăzi până duminică

Dragii noştri cititori,

Ne-am hotărât să vă fim alături în perioada aceasta, când cadourile sunt la mare căutare, deoarece se apropie Sfintele Paşti.

În perioada 26 - 28 aprilie ne găsiţi în curtea Hanului lui Manuc, cu o selecţie de cărţi din colecţiile Editurii Vremea, pentru care vă oferim un discount de 20%.




 

Vă aşteptăm cu drag!

Astăzi la Editura Vremea

Azi zi de istorici la editură. 
Mai întâi vizita distinsului istoric şi diplomat american, Profesorul Ernest H. Latham, autorul cărtii Timeless and transitory. 20th Century Relations Between Romania and the English˗Speaking World (Atemporal şi tranzitoriu. Relaţiile dintre România şi lumea anglofonă în secolul XX), însoţit de poeta Ioana Ieronim, care a îngrijit ediţia. S-a discutat despre prezentarea volumului, care va avea loc miercuri, la 5.30, la Facultatea de Limbi Straine din Pitar-Moş.

În cartea sa, Profesorul Ernest H. Latham, Jr. aruncă o privire pe cât de pătrunzătoare pe atât de binevoitoare asupra României şi a capitalei sale.

 
 Ne-a vizitat la Vremea şi genealogistul şi istoricul Mihai Sorin Rădulescu, autorul volumului În căutarea unor istorii uitate. Familii româneşti şi peripluri apusene. S-a discutat despre o nouă carte...

Până la definitivarea acestui proiect, păstrăm misterul...